A pierde sau a fi invins

Nu imi pare rau ca tricolorii au pierdut, ci ca au fost invinsi. Invinsi de propria lor mentalitate care, sa recunoastem, nu este una de luptator. Era evident ca va veni momentul cand vom pierde – sunt echipe superioare noua si care evolueaza in mod constant la un nivel pe care noi il atingem numai ocazional.

 

Problema se pune CUM pierzi. Ce frumos ar fi fost sa fi fost eliminati din campionat in urma unei evolutii ca cea din meciul cu Italia. Atunci, toate inhibitiile au fost lasate deoparte, am urmarit o echipa care nu se simtea cu nimic mai prejos de oricare alta campioana a jocului cu balonul rotund.

 

Suporterii au fost tot timpul la inaltime si au cantat imnul chiar si la sfarsitul meciului cu Olanda. Miile de romani care au fost prezenti pe stadion si care s-au comportat exemplar ar fi meritat mai mult din partea unui jucator tanar, decat sa auda la sfarsitul meciului ”trebuie sa ne vedem lungul nasului – mai mult nu putem!” Acesta nu a inteles, din pacate, ca acei fani care cantau ”Desteapta-te romane!” o faceau cu speranta ca echipa va reusi sa isi depaseasca propriile limite psihologice, chiar daca rezultatul pe tabela nu ar fi fost unul favorabil Nationalei.

 

Nu regret atat de mult penalty-ul ratat de Mutu, cat declaratia de mai sus sau cea a antrenorului care a afirmat ca ”baietii nostri au clacat psihic cand au aflat ca Italia are 1-0”.

 

Este un diagnostic trist, dar adevarat… Cand privim alte echipe care joaca cu o tarie psihica si o rezistenta de vointa demne de invidiat pana in ultimul minut al meciului, realizam ca nu e indeajuns ca avem jucatori ce evolueaza in cele mai mari cluburi din lume si antrenori recunoscuti pe plan mondial. Lipseste ceva, acel ceva pe care – in mod miraculos – l-am avut in partida contra Italiei. Atunci, pentru 90 de minute, am vazut o echipa de jucatori cu o vointa care nu s-a inmuiat nicio clipa in fata faimei adversarului, in ciuda eforturilor considerabile ale acestora. A fost o echipa a Romaniei care iesise din matca ingusta a defensivei ca strategie de joc, ca strategie de neam… si lupta cu incredere pentru a-si croi destinul cu propriile forte.

 

Ce pacat ca nu au procedat la fel si in meciul cu Olanda! Ar fi putut pierde luptand si nu ”clacand psihic”… Ar fi putut pierde un meci, insa ar fi spart barierele propriei mentalitati si ar fi oferit miilor de suporteri in galben o victorie, indiferent de scorul afisat. Antrenorul romanilor ar fi putut afirma nu numai un ”am iesit cu fruntea sus din competitie”, ci ”v-am oferit o victorie 100% romaneasca, bazata pe vointa si solidaritate”.

 

Ce frumos ar fi fost si, totusi, cat de aproape am fost!           

Tot despre ‘Nu’-ul irlandez

Subscriu la ideea ca, evident, ar fi existat modalitati mult mai democratice de alegere a Presedintelui…
Consider, insa, ca ar trebui sa disociem 2 aspecte: prevederile tratatului, care puteau suferi imbunatatiri sub diverse aspecte si motivele pt care tratatul a fost respins in Irlanda (sau pt care Constitutia a primit NU-ul francez sau olandez)

Sunt convins ca primul aspect nu a jucat un rol important in determinarea celui de-al doilea.
Prin alte cuvinte, Nu-ul irlandez nu are de-a face cu prevederile tratatului (alegerea Presedintelui, extinderea procedurii de codecizie, un Min de Ext etc etc) – ba chiar stau si ma intreb in ce masura erau votantii irlandezi constienti de continutul acestuia.
Acest aspect nu are nimic de-a face cu pertinenta celor mentionate in articol, privitor la eventualele proceduri de alegere a Presedintelui samd care ar fi putut imbraca o forma mult mai democratica.
Cat despre referendumul european care ar lua in seama majoritatea voturilor la nivel UE in detrimentul majoritatilor la nivel national – ar fi o idee buna…insa ce stat membru (stau eu si ma intreb?!) e gata sa spuna: noi acceptam un tratat chiar daca 75% din populatia noastra spune NU in cazul in care se intruneste o majoritate la nivel european???
Din pacate, suntem pe punctul de a pierde o ocazie excelenta de imbunatati procesul decizional european, de a da instrumentele necesare unor oameni/institutii ce ar fi devenit mai vizibile cetateanului UE si care ar fi putut actiona intr-un mod unitar, in numele unor politici care ar fi devenit mai coerente si care ar fi intarit convingerea omului de rand ca pe langa liderul national (sau poate chiar inaintea lui?!) exista, iata, liderul european pe care, (de ce nu?) l-ar putea simti mai aproape decat pe omul politic din statul de rezidenta.
Cat despre partidele politice europene, am dat recent peste site-ul celor de la Newropeans care au idei originale, chiar daca mesajul lor politic mi s-a parut inca in forma de incubatie… merita de vazut ce vor face la alegerile europene din 2009!

Un ‘NU’ irlandez

Scopul tratatului de la Lisabona era intocmai acela de a ‘creea’ Lideri la nivel european. Se propunea in tratat o Presedintie de 2 ani si jumatate, un ‘Ministru de Externe’ care sa fie la varful unui serviciu diplomatic unic (diversi specialisti au sugerat ca statele membre sa isi trimita cei mai buni si experimentati diplomati, tocmai pt a se evita formarea celei de-a 28a diplomatii…) samd.

Toate acestea ar fi creat premisele formarii Liderilor Europeni. Si cand spun acest lucru, nu ma refer la faptul ca nu ar exista personalitati de anvergura europeana, ci ca acestora le lipsesc tocmai instrumentele prevazute in tratat pentru a putea actiona eficient in numele unei Europe si pentru o singura Europà.

In acest fel s-ar fi asigurat posibilitatea, in timp bineinteles, intelegerii de catre cetateanul european (care ar fi votat NU in statele unde nu s-a organizat un referendum in cazul in care acesta ar fi avut loc sau care a votat NU, de curand, in Irlanda) a faptului ca functionarul de la Bruxelles lucreaza in folosul intregii Uniuni si ca il reprezinta si pe el, cetateanul de rand, oriunde ar rezida pe teritoriul UE.

Pentru ca liderii europeni sa fie perceputi ca atare de cetatenii statelor membre, alaturi de liderii lor nationali, ar trebui ca si primii sa aiba instrumentele necesare unei actiuni eficiente, coerente si convingatoare la nivel european, asa cum si cei din urma dispun de posibilitati specifice fiecarui stat in parte pentru o guvernare eficienta.

Din pacate, tratatul de la Lisabona care oferea prismele juridice necesare in acest sens, a fost refuzat de irlandezi, lasand UE in fata unor probleme carora li se cauta rezolvare chiar in aceste momente, la Luxemburg.       

Despre branding

Care va fi imaginea Romaniei in 10-15-20 de ani?

 

Cat de diferita va fi Romania din inimile si mintile romanilor de acasa sau cea a acelora care de Sarbatori strabat drumuri lungi numai pentru a regasi atmosfera de negasit pe alte meleaguri si cealalta Romanie, cea din mintile strainilor asa cum apare ea prin prisma experientelor proprii sau a celor auzite de la altii ?

 

Cat de multi vor mai fi cei din institutiile europene care sa priveasca cu circumspectie Romania in 20 de ani ? Ne vom gasi locul de necontestat in structura europeana, oricare va fi aceea?

 

Vom avea imaginea pe care ne-o dorim ? Chiar, oare care ar fi imaginea ideala pe care noi, romanii, ne-am dori ca altii sa o aiba despre noi ? Greu de spus, insa – cel mai probabil – una cu mult mai buna decat a noastra despre noi insine ! J

 

Oare alta generatie de romani, cei care acum au 10-15 ani, vor fi mai destepti, mai pregatiti, mai uniti, mai seriosi atunci cand vor avea 25-35 de ani decat romanii de astazi de aceeasi varsta? Ei vor fi populatia activa a tarii, viitorii turisti romani in Europa si in lume, viitorii parinti care vor educa generatiile urmatoare de romani ! Vor colinda Europa alti rromi decat cei de azi ? Se vor caza ei in hoteluri de lux in loc sa isi aseze taberele la marginea oraselor din Europa ?

 

Imbunatatirea nivelului de trai in tara si occidentalizarea societatii romanesti va fi ea suficienta pentru a avea o imagine impecabila ?

 

Greu de spus …

 

Dar oare chiar trebuie ca toate acestea sa se intample pentru a nu mai citi articole negative la adresa romanilor si a Romaniei ? Cu siguranta, nu !

 

Imaginea nu se va imbunatati cu invenatarea unor campanii gen fabulospirit sau orice alta campanie media, oricat de profesionista si ‘agresiva’ ar fi ea ! Media nu se poate substitui unui turism organizat inteligent ! Un turism care sa nu vrea sa il copieze pe cel grecesc sau spaniol sau italian sau frantuzesc. Ci sa fie unul autentic, specific zonei. Si care sa surprinda atat frumusetile vizibile, cat si pe cele mai putin evidente, spirituale, profunde, autenitice.

 

Turismul va construi imaginea Romaniei. Campaniile media, clipurile, filmulete de pe internet, nu fac decat – cel mult – sa starneasca curiozitatea. Fiecare grup de turisti straini va pune o bucatica la re-construirea imaginii tarii. Cu cat se va dezvolta mai repede acest sector, cu atat mai repede se vor rezolva problemele de imagine…

 

Din Delta pana in Maramures si din Banat si Cheile Bicazului pana la Manastirile din Moldova, trecand prin nenumaratele sate asezate in zone superbe, salbatice, ’strajuite’ de bisericute simple – aici se afla imaginea Romaniei. Care asteapta sa fie redescoperita !

 

‘Fabulospiritul’ opozitiei din Moldova

Incep prin a enunta direct si fara nicio introducere ca prestatia reprezentantilor politici moldoveni invitati la dezbaterea despre viitorul european al Republicii Moldova a fost una slaba. Fara a fi rautacios, ci doar din dorinta de a fi cat mai exact in ceea ce priveste impresia mea de final, as mentiona ca a fost un soi de succes comparabil cu cel al ‘fabulospiritului’ care se dadea odinioara drept solutie–miracol la relansarea imaginii Romaniei.

 

Invitatii moldoveni – independenti (precum primarul Chisinaului) sau reprezentanti ai diverselor partide de opozitie – nu au stiut sa profite de ocazia oferita. Tot ce am aflat de la ei au fost doar ‘rautatile’ lui Voronin si ale formatiunii acestuia. Bun, putea fi un inceput, insa prezentarea lor a vizat, aproape exclusiv, acest aspect. La final, asadar dupa cateva ore de prezentari, cineva din sala nu intelesese un aspect de baza, si anume daca conflictul din Moldova e unul etnic sau ideologic…

 

M-as fi asteptat ca reprezentatii opozitiei sa prezinte puncte de vedere asupra unor politici si realitati actuale, insotite de solutii propuse. Nu au reusit sa arate cum s-ar putea ei constitui intr-o alternativa, pur si simplu pentru ca nu au propus viziuni proprii (crezand probabil ca acestea sunt deja cunoscute de catre cei de fata, lucru evident fals asa cum a rezultat din intrebarile puse…)

 

Lipsa de coordonare intre speakerii din tabara Moldovei in privinta a ceea ce ar fi trebuit sa fie in final un mesaj unic si coerent adresat (si) grupului ALDE din PE, nu a fost acoperit decat (pe alocuri) de unele date si statistici interesante, insa un pic prea rupte (ca format, expunere si moment al interventei) de celelalte prezentari.

 

Cateva luari de cuvant din partea europarlamentarilor romani (socialisti si liberali) au punctat aspecte interesante si esentiale in acest an pre-electoral. Ar fi fost foarte bine daca si politicienii moldovenii si-ar fi incheiat macar interventia cu un mesaj clar si care sa sublinieze cu tarie aspectele ridicate de partenerii lor de la V de Prut (de ex. misiunile UE de observare a alegerilor sau prezenta acestora in perioada pre-electorala ramasa pana la scrutin)

 

Au fost, desigur, si aspecte interesante ridicate de moldoveni, insa a lipsit un lucru esential – MESAJUL. Ceea ce s-a intamplat e doar ca Voronin a fost … pârât la usa Europei si atat.

 

Finalul ? Un domn, vice-presedinte al Comitetului de Cooperare UE-Moldova, a incheiat dezbaterea si a prezentat concluziile asa cum le intelegea dumnealui din prisma celor auzite si a experientei proprii. Ce a spus ? In mare, s-a aratat rezervat privind prezentarile politicienilor moldoveni, simtind nevoia sa precizeze ca ‘in democratie se asculta toate parerile’ si, cum o parte lipseste (adica Voronin si ai sai), totul trebuie relativizat. De parca oamenii aceia nu erau acolo la invitatia grupului ALDE din care si stimatul domn facea parte. Si de parca, in aceasta calitate, ei (opozitia) nu ar fi fost indreptatiti sa prezinte propriile opinii fara a se simti vinovati ca ceilalti nu sunt prezenti. Totodata, domnia sa a tinut sa precizeze ca unii vorbesc romaneste, altii moldoveneste si – iarasi – trebuie ascultate toate partile… Am mai inteles tot de la acest domn ca, intr-adevar, Moldova face pasi spre UE cu greu, insa unele progrese au fost facute si acest lucru trebuie laudat (am citat din memorie). Ah, si inca un aspect mentionat en passant de stimabilul domn, anume ca delegatia parlamentara nu are intrare la dl Presedinte Voronin, atunci cand se deplaseaza la Chisinau. Acest privilegiu apartine exclusiv presedintei comitetului ‘poate pentru ca e femeie, poate pentru ca e socialista, nu se stie…’ (am citat din memorie).

 

Concluzie : moldovenii au fost un pic prea patimasi in expunerea ‘durerilor’ proprii (si numai a lor) si foarte dezorganizati. Iar dupa primirea lectiei-concluzie de la domnul vice-presedinte de Comitet, ar fi putut macar sa aplaude mai putin…