A pierde sau a fi invins

Nu imi pare rau ca tricolorii au pierdut, ci ca au fost invinsi. Invinsi de propria lor mentalitate care, sa recunoastem, nu este una de luptator. Era evident ca va veni momentul cand vom pierde – sunt echipe superioare noua si care evolueaza in mod constant la un nivel pe care noi il atingem numai ocazional.

 

Problema se pune CUM pierzi. Ce frumos ar fi fost sa fi fost eliminati din campionat in urma unei evolutii ca cea din meciul cu Italia. Atunci, toate inhibitiile au fost lasate deoparte, am urmarit o echipa care nu se simtea cu nimic mai prejos de oricare alta campioana a jocului cu balonul rotund.

 

Suporterii au fost tot timpul la inaltime si au cantat imnul chiar si la sfarsitul meciului cu Olanda. Miile de romani care au fost prezenti pe stadion si care s-au comportat exemplar ar fi meritat mai mult din partea unui jucator tanar, decat sa auda la sfarsitul meciului ”trebuie sa ne vedem lungul nasului – mai mult nu putem!” Acesta nu a inteles, din pacate, ca acei fani care cantau ”Desteapta-te romane!” o faceau cu speranta ca echipa va reusi sa isi depaseasca propriile limite psihologice, chiar daca rezultatul pe tabela nu ar fi fost unul favorabil Nationalei.

 

Nu regret atat de mult penalty-ul ratat de Mutu, cat declaratia de mai sus sau cea a antrenorului care a afirmat ca ”baietii nostri au clacat psihic cand au aflat ca Italia are 1-0”.

 

Este un diagnostic trist, dar adevarat… Cand privim alte echipe care joaca cu o tarie psihica si o rezistenta de vointa demne de invidiat pana in ultimul minut al meciului, realizam ca nu e indeajuns ca avem jucatori ce evolueaza in cele mai mari cluburi din lume si antrenori recunoscuti pe plan mondial. Lipseste ceva, acel ceva pe care – in mod miraculos – l-am avut in partida contra Italiei. Atunci, pentru 90 de minute, am vazut o echipa de jucatori cu o vointa care nu s-a inmuiat nicio clipa in fata faimei adversarului, in ciuda eforturilor considerabile ale acestora. A fost o echipa a Romaniei care iesise din matca ingusta a defensivei ca strategie de joc, ca strategie de neam… si lupta cu incredere pentru a-si croi destinul cu propriile forte.

 

Ce pacat ca nu au procedat la fel si in meciul cu Olanda! Ar fi putut pierde luptand si nu ”clacand psihic”… Ar fi putut pierde un meci, insa ar fi spart barierele propriei mentalitati si ar fi oferit miilor de suporteri in galben o victorie, indiferent de scorul afisat. Antrenorul romanilor ar fi putut afirma nu numai un ”am iesit cu fruntea sus din competitie”, ci ”v-am oferit o victorie 100% romaneasca, bazata pe vointa si solidaritate”.

 

Ce frumos ar fi fost si, totusi, cat de aproape am fost!           

Publicat în: on iunie 18, 2008 at 12:43 pm Scrieti un comentariu
Tags: , , ,

The URI to TrackBack this entry is: http://europarlamentare2009.wordpress.com/2008/06/18/a-pierde-sau-a-fi-invins/trackback/

RSS pentru comentariile din acest post.

Leave a Comment