A pierde sau a fi invins

Nu imi pare rau ca tricolorii au pierdut, ci ca au fost invinsi. Invinsi de propria lor mentalitate care, sa recunoastem, nu este una de luptator. Era evident ca va veni momentul cand vom pierde – sunt echipe superioare noua si care evolueaza in mod constant la un nivel pe care noi il atingem numai ocazional.

 

Problema se pune CUM pierzi. Ce frumos ar fi fost sa fi fost eliminati din campionat in urma unei evolutii ca cea din meciul cu Italia. Atunci, toate inhibitiile au fost lasate deoparte, am urmarit o echipa care nu se simtea cu nimic mai prejos de oricare alta campioana a jocului cu balonul rotund.

 

Suporterii au fost tot timpul la inaltime si au cantat imnul chiar si la sfarsitul meciului cu Olanda. Miile de romani care au fost prezenti pe stadion si care s-au comportat exemplar ar fi meritat mai mult din partea unui jucator tanar, decat sa auda la sfarsitul meciului ”trebuie sa ne vedem lungul nasului – mai mult nu putem!” Acesta nu a inteles, din pacate, ca acei fani care cantau ”Desteapta-te romane!” o faceau cu speranta ca echipa va reusi sa isi depaseasca propriile limite psihologice, chiar daca rezultatul pe tabela nu ar fi fost unul favorabil Nationalei.

 

Nu regret atat de mult penalty-ul ratat de Mutu, cat declaratia de mai sus sau cea a antrenorului care a afirmat ca ”baietii nostri au clacat psihic cand au aflat ca Italia are 1-0”.

 

Este un diagnostic trist, dar adevarat… Cand privim alte echipe care joaca cu o tarie psihica si o rezistenta de vointa demne de invidiat pana in ultimul minut al meciului, realizam ca nu e indeajuns ca avem jucatori ce evolueaza in cele mai mari cluburi din lume si antrenori recunoscuti pe plan mondial. Lipseste ceva, acel ceva pe care – in mod miraculos – l-am avut in partida contra Italiei. Atunci, pentru 90 de minute, am vazut o echipa de jucatori cu o vointa care nu s-a inmuiat nicio clipa in fata faimei adversarului, in ciuda eforturilor considerabile ale acestora. A fost o echipa a Romaniei care iesise din matca ingusta a defensivei ca strategie de joc, ca strategie de neam… si lupta cu incredere pentru a-si croi destinul cu propriile forte.

 

Ce pacat ca nu au procedat la fel si in meciul cu Olanda! Ar fi putut pierde luptand si nu ”clacand psihic”… Ar fi putut pierde un meci, insa ar fi spart barierele propriei mentalitati si ar fi oferit miilor de suporteri in galben o victorie, indiferent de scorul afisat. Antrenorul romanilor ar fi putut afirma nu numai un ”am iesit cu fruntea sus din competitie”, ci ”v-am oferit o victorie 100% romaneasca, bazata pe vointa si solidaritate”.

 

Ce frumos ar fi fost si, totusi, cat de aproape am fost!           

Tot despre ‘Nu’-ul irlandez

Subscriu la ideea ca, evident, ar fi existat modalitati mult mai democratice de alegere a Presedintelui…
Consider, insa, ca ar trebui sa disociem 2 aspecte: prevederile tratatului, care puteau suferi imbunatatiri sub diverse aspecte si motivele pt care tratatul a fost respins in Irlanda (sau pt care Constitutia a primit NU-ul francez sau olandez)

Sunt convins ca primul aspect nu a jucat un rol important in determinarea celui de-al doilea.
Prin alte cuvinte, Nu-ul irlandez nu are de-a face cu prevederile tratatului (alegerea Presedintelui, extinderea procedurii de codecizie, un Min de Ext etc etc) – ba chiar stau si ma intreb in ce masura erau votantii irlandezi constienti de continutul acestuia.
Acest aspect nu are nimic de-a face cu pertinenta celor mentionate in articol, privitor la eventualele proceduri de alegere a Presedintelui samd care ar fi putut imbraca o forma mult mai democratica.
Cat despre referendumul european care ar lua in seama majoritatea voturilor la nivel UE in detrimentul majoritatilor la nivel national – ar fi o idee buna…insa ce stat membru (stau eu si ma intreb?!) e gata sa spuna: noi acceptam un tratat chiar daca 75% din populatia noastra spune NU in cazul in care se intruneste o majoritate la nivel european???
Din pacate, suntem pe punctul de a pierde o ocazie excelenta de imbunatati procesul decizional european, de a da instrumentele necesare unor oameni/institutii ce ar fi devenit mai vizibile cetateanului UE si care ar fi putut actiona intr-un mod unitar, in numele unor politici care ar fi devenit mai coerente si care ar fi intarit convingerea omului de rand ca pe langa liderul national (sau poate chiar inaintea lui?!) exista, iata, liderul european pe care, (de ce nu?) l-ar putea simti mai aproape decat pe omul politic din statul de rezidenta.
Cat despre partidele politice europene, am dat recent peste site-ul celor de la Newropeans care au idei originale, chiar daca mesajul lor politic mi s-a parut inca in forma de incubatie… merita de vazut ce vor face la alegerile europene din 2009!

Un ‘NU’ irlandez

Scopul tratatului de la Lisabona era intocmai acela de a ‘creea’ Lideri la nivel european. Se propunea in tratat o Presedintie de 2 ani si jumatate, un ‘Ministru de Externe’ care sa fie la varful unui serviciu diplomatic unic (diversi specialisti au sugerat ca statele membre sa isi trimita cei mai buni si experimentati diplomati, tocmai pt a se evita formarea celei de-a 28a diplomatii…) samd.

Toate acestea ar fi creat premisele formarii Liderilor Europeni. Si cand spun acest lucru, nu ma refer la faptul ca nu ar exista personalitati de anvergura europeana, ci ca acestora le lipsesc tocmai instrumentele prevazute in tratat pentru a putea actiona eficient in numele unei Europe si pentru o singura Europà.

In acest fel s-ar fi asigurat posibilitatea, in timp bineinteles, intelegerii de catre cetateanul european (care ar fi votat NU in statele unde nu s-a organizat un referendum in cazul in care acesta ar fi avut loc sau care a votat NU, de curand, in Irlanda) a faptului ca functionarul de la Bruxelles lucreaza in folosul intregii Uniuni si ca il reprezinta si pe el, cetateanul de rand, oriunde ar rezida pe teritoriul UE.

Pentru ca liderii europeni sa fie perceputi ca atare de cetatenii statelor membre, alaturi de liderii lor nationali, ar trebui ca si primii sa aiba instrumentele necesare unei actiuni eficiente, coerente si convingatoare la nivel european, asa cum si cei din urma dispun de posibilitati specifice fiecarui stat in parte pentru o guvernare eficienta.

Din pacate, tratatul de la Lisabona care oferea prismele juridice necesare in acest sens, a fost refuzat de irlandezi, lasand UE in fata unor probleme carora li se cauta rezolvare chiar in aceste momente, la Luxemburg.