… si am ajuns. sunt in fata unui ghiseu ‘european 100%’. am o presimtire proasta imediat ce o vad pe tanti cea tanara ca isi aranjeaza nervos hartiile, prefacandu-se ca nu m-a vazut intrand!
Dau ’saru’ mana!‘ cuviincios si o intreb:
As vrea sa…
Nu stiu despre ce vorbiti, nu la noi…
Dar poate aruncati o privire pe formularul acesta? mi-au spus ca sa vin aici …
Sa dau un telefon, imi raspunde.
Ma uit la ea: nu are mai mult de 32-33 de ani; sta la un ghiseu si ii primeste pe astia de-alde mine pe care va trebui sa-i directioneze catre biroul/persoana potrivit(a). Banuiesc ca asta e indatorirea ei principala (in fine, pe langa faptul ca trebuie sa se asigure ca cei care ies sa fumeze o fac chiar in fata usii si nu in dosul ei .. ma rog, are un ecran in fata!)
Vorbeste intr-un dialect pe care nu il inteleg si discutia telefonica se prelungeste; rade … interlocutorul i-o fi spus ceva nostim… se uita pe ecran… e clar, m-a uitat! dupa cateva minute bune ii fac semn ca… uf! in final, inchide.
nu stie nimeni… nu la noi…
pai, si eu, ce fac?
nu stiu, dom’le, nu la la noi… nu stie nimeni… (adica interlocutorul, caci nu cred sa fi vorbit cu mai multi!)
bine, multumesc. imi iau hartiile si plec.
Care e diferenta fata de ”tratamentul” primit in mod obisnuit in fata ghiseului romanesc?
