Dupa noul incident din Italia, in care un roman e acuzat de viol si tentativa de omor, s-a inflamat din nou mass-media. Se repeta la nesfarsit ca un roman este implicat in cutare sau cutare infractiune. Nu pot intelege de ce conteaza ca X ulescu e roman, magrebian sau mafiot sicilian ? E un infractor si – dupa ce cineva comite astfel de crime – nationalitatea nu mai are nicio importanta. Ar trebui lui Rudolf  Giuliani de exemplu sa ii fie rusine ca poarta genele celor care au trecut Atlanticul ducand cu ei aliantele si ura scrise cu sange de vechile cutume ale Camorrei ? Televiziunile din statele occidentale aratau in anii 50-60 imagini cu italienii, spaniolii si portughezii care s-au succedat in valuri masive catre Franta, Elvetia, Germania, prezentandu-i ca pe niste salbatici si paria ai Europei. Toate acestea sunt date uitarii acum!

Oare ar trebui sa se simta francezii ca natiune ‘vinovati’ de infractiunile care au loc in suburbiile Lyonului, Parisului si ale altor mari orase? Sau italienii pentru impuscaturile intre bandele mafiote din Napoli ? Sau alea nu sunt violente ‘demne’ de ziarele italiene pt ca au loc in ‘famiglia’?   

 

Ion Luca Caragiale

Amiaza maura

În aer e lene… Amiază de vară.
pâclă greoaie de plină Sahară.
Ca tigru-ntre două tigrese rivale,
Ce scuipă de turbă şi sânge şi bale,
Ahmet stă-ntre două geloase neveste:
Fatme – o minune, Biulbiul – o poveste!
Biulbiul este blondă, Fatme este brună;
O patimă oarbă şi alta nebună.
Ahmet simte bine că fierbe în ele
O ură cumplită, o ură de-aceleCe lasă din treacăt în neagra lor cale
Ruine şi sânge şi moarte şi jale.
Sunt două extreme, sunt două-antiteze…
Pornirea vrăjmaşe, el vrea s-o calmeze:
“Pe-Allah strălucitul! pe sântul profet!
Pe stele şi lună! (răcneşte Ahmet
Ş-apucă hangerul) Fatme! un ciubuc!
Mergi!”
“Nu vreau!!”
«Zic: du-te!!»
“Stăpâne… mă duc!”
…Fatme se supune şi pleacă fierbând,
Cu zâmbet pe buze, cu blestem în gând…
Fatme e departe… Emirul Ahmet
Cu blonda Biulbiula vorbeşte-n secret!
*
În aer e lene… Amiază de vară…
E pâclă greoaie de plină Sahară.
Biulbiul doarme-acuma deplin liniştită.
Fatme se întoarce… Figura-i, pălită
De focul ce-o arde, cu jale zâmbeşte.
Ahmet ia ciubucul şi ţintă-o priveşte.
“… Nebuno – el zice – te-apropie bine:
Cât n-ai fost aicea vorbii tot de tine…”
“Ştiu… Doarme acuma potrivnica mea:
Stăpâne, vorbeşte-mi şi mie de ea!”

Biulbiul doarme dusă… Emirul Ahmet
Cu bruna Fatmea vorbeşte-n secret…
Şi bruna, la rându-i, de vorbă sătulă,
Adoarme alături cu blonda Biulbiulă.
Emirul de vorbă şi dânsu-i sătul –
De-o parte-i Fatmea, de alta-i Biulbiul.
Ca tigru-ntre două tigrese rivale
Ce dorm obosite, zdrobite de şale,
Adoarme-ntre două domoale neveste:
Fatme – o minune, Biulbiul – o poveste…
… Şi-n aer e lene… Amiază de vară…
E pâclă greoaie de plină Sahară!